Dopaj pe pâine în Spania!** Doctorul Fuentes a ajutat cicliști, fotbaliști și tenismeni să se dopeze

Dopaj pe pâine în Spania!** Doctorul Fuentes a ajutat cicliști, fotbaliști și tenismeni să se dopeze
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportul spaniol este zguduit în aceste zile de procesul doctorului Eufemiano Fuentes, cel care a condus o amplă rețea de dopaj, care a fost descoperită de Poliția din Spania în 2006.

Ullrich și Basso, printre clienți

La șase ani și opt luni după ce birourile firmei pe care o deținea au fost controlate de Poliția spaniolă, doctorul Eufemiano Fuentes (57 de ani) a apărut ieri în fața justiției. Motivul? În 2006, Fuentes (foto) conducea o rețea uriașă de dopaj, care cuprindea peste 200 de sportivi, atât din Spania, cât și din Germania sau Columbia. În acel raid, denumit „Operațiunea Puerto”, Poliția iberică a descoperit peste 200 de pungi cu sânge, care aparțineau sportivilor care au apelat la doctorul Fuentes. În principal, cicliști cu nume importante din plutonul profesionist, precum Jan Ullrich, câștigător de Tur al Franței în 1997, sau Ivan Basso, dublu câștigător de Tur al Italiei, în 2006 și 2010. În total, 58 de cicliști au fost implicați în această afacere complexă de dopaj, însă cum dopajul nu era interzis în Spania acum șapte ani, Fuentes nu poate fi judecat decât pentru punerea în pericol a sănătății pacienților săi. Și riscă maximum doi ani de închisoare.

„Am ajutat cicliști, fotbaliști, tenismeni”

Deocamdată, nimic nou. Se știe că ciclismul este un sport în care dopajul s-a practicat la scară largă, confesiunea lui Lance Armstrong din urmă cu două săptămâni aruncând și mai multe îndoieli asupra veridicității sportului cu pedale. Însă atât presa spaniolă, cât și cea mondială, au criticat dur decizia autorităților spaniole de a nu face publice anumite nume, care ar fi zguduit sportul mondial. „Am ajutat cicliști, fotbaliști, tenismeni și pugiliști să își crească performanțele”, a spus Fuentes ieri, în timpul audierilor. Practic, doctorul a confirmat ceea ce presa a aflat de mult timp. Jucători importanți de fotbal au fost ajutați să se dopeze cu ajutorul transfuziilor sanguine. „Sportivii veneau la mine pentru că sunt un doctor respectat. Au venit pentru sfaturi medicale, pentru a-și face un program cât mai bun de pregătire sau pentru a primi sfaturi în legătură cu performanțele lor”, a continuat Fuentes. Imediat, staff-ul de la cabinetul doctorului îi recolta sânge „pacientului” pentru a stabili nivelul de hemoglobină din sânge (n.r. – substanța care răspândește în sânge oxigenul respirat).  

Nu riscă decât doi ani de închisoare

Însă dezvăluirile lui Fuentes nu se opresc aici. Uneori, sângele unora dintre sportivii care apelau la serviciile sale și doreau să rămână cât mai anonimi, era extras chiar în camerele de hotel din apropierea birourilor lui Fuentes. Practic, transfuziile erau realizate în hoteluri, după ce pungile cu sânge erau transportate între biroul doctorului și hotel în lăzi frigorifice. „Erau doar 500 de metri, astfel că nu se putea contamina nimic”, a recunoscut doctorul responsabil de peste 200 de cazuri de dopaj. Însă Fuentes nu riscă decât o pedeapsă cu închisoarea pe doi ani, pentru periclitarea sănătății publice.

Contador, martor în proces

În procesul împotriva lui Fuentes, 17 martori din lumea ciclismului au fost chemați să depună mărturie împotriva doctorului de 57 de ani. Cap de listă este Alberto Contador, câștigătorul Turului Spaniei în 2012. Rutierul lui Saxo-Tinkoff ar fi lucrat cu Fuentes în 2006, atunci când inițialele numelui său au apărut pe un fax, alături de cele ale celorlalți opt coechipieri ai săi de la echipa Liberty Seguros, condusă de Manolo Saiz. Totuși, Contador nu va apărea în fața Tribunalului din Madrid, ci mărturia sa va fi înregistrată, întrucât el se va afla în Turul Omanului între 11 și 15 februarie, atunci când ceilalți rutieri vor depune mărturie. Printre ceilalți martori se numără Jorg Jaksche (retras din activitate, fost la Liberty Seguros, a recunoscut că s-a dopat în carieră), Ivan Basso (rutier la Cannondale, dublu câștigător de Tur al Italiei), Michele Scarponi (câștigătorul Giro 2011 după ce Contador a fost descalificat pentru dopaj, a recunoscut că a lucrat și cu doctorul Michele Ferrari, a fost suspendat pentru că a lucrat cu Fuentes), Joseba Beloki (fost ciclist la ONCE și Liberty Seguros), dar și Unai Osa, singurul al cărui nume a fost menționat ieri de Fuentes.

„Îmi cer scuze pentru comportamentul meu și pentru că m-am dopat. Aș fi acționat altfel acum, dacă aș fi știut cât rău fac”
Jan Ullrich, fost ciclist, despre dopaj și practicile doctorului Eufemiano Fuentes

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×